luni, 7 mai 2007

A murit Octavian Paler


Astăzi a murit scriitorul şi publicistul Octavian Paler, unul dintre puţinii intelectuali autentici pe care îi mai aveam. O inimă mare a încetat să bată pentru România.

Înainte de 1990, a fost - în cărţile sale - un critic subtil al regimului Ceauşescu. După 1990, a criticat deschis derapajele antidemocratice ale politicienilor, aflaţi atât la stânga cât şi la dreapta spectrului politic, la putere sau în opoziţie.

A fost un spirit lucid, a fost un patriot adevărat. În aceşti ani, când aproape toată lumea doarme, Octavian Paler a reprezentat o voce singulară în peisajul publicistic românesc.

România profundă este îndurerată, România mârlanilor (şi cât de mulţi sunt, Doamne!) jubilează, iar România tăcută şi lipsită de idealuri (cea care are nevoie disperată de tătucul - imaginar sau nu - analizat cu luciditate de Octavian Paler până în ultimele zile ale vieţii sale) doarme!

O inimă mare a încetat să bată pentru România! A murit Octavian Paler. Dumnezeu să-l odihnească în pace!