sâmbătă, 22 septembrie 2007

Cronica unui accident neanunţat

A apărut numărul din septembrie al Dominus, revistă de atitudine în literatură, artă, politică şi social, tipărită la Galaţi. În acest număr mi-a fost publicat articolul "Cronica unui accident neanunţat", în care descriu sistemul de sănătate românesc (corupţia generalizată - începând de la cea mai umilă infirmieră, până la medicii-profesori universitari - , lipsa medicamentelor, hrana de proastă calitate, condiţiile de spitalizare extrem de precare, nepăsarea personalului medical faţă de problemele pacienţilor etc). Tarele sistemului de sănătate le cunoscusem personal în anii 2000 şi 2005, dar articolul din Dominus se bazează pe experienţa cumplită trăită de soţia mea prin spitalele româneşti (din Bucureşti şi Brăila) în urma unui accident suferit în iunie 2007.

sâmbătă, 8 septembrie 2007

OOXML nu a fost aprobat ca standard ISO

OOXML (Office Open XML), format pentru diverse documente (foi de calcul, prezentări, procesare de text etc), bazat pe XML şi propus de Microsoft ca succesor al formatelor sale binare pentru documentele Office, nu a fost aprobat ca standard ISO. Pentru detalii, vezi aici. În schimb, ODF (Open Document Format for Office Applications), propus de OASIS (Organization for the Advancement of Structured Information Standards) ca format deschis - bazat pe XML - pentru aplicaţiile Office, a fost adoptat încă din 2006 ca standard ISO/IEC.

miercuri, 5 septembrie 2007

Articol în Dominus

A apărut numărul pe august al revistei - de atitudine în literatură, artă, politică şi social - Dominus, tipărită la Galaţi. În acest număr mi-a fost publicată partea a doua a articolului "Web-ul nostru (cel de toate zilele)". Prima parte a a articolului a fost publicată în numărul din iulie al aceleiaşi reviste.