La sfârşitul lunii septembrie, editura All mi-a publicat lucrarea "Instrumente şi resurse Web pentru profesori". Cartea poate fi procurată de pe situl editurii şi din librării (inclusiv din cele virtuale). În carte sunt prezentate o serie de instrumente şi resurse Web, precum şi modalităţile în care acestea pot fi utilizate în cadrul sistemului educaţional. Parcurgând cartea, cititorii se vor familiariza cu conceptele de e-Learning, resurse educaţionale deschise, medii virtuale de învăţare, precum şi cu unele instrumente oferite de noul Web (blog, microblog, wiki, flux de ştiri, sistem pentru bookmarking colaborativ, reţea socială). De asemenea, acestora le sunt prezentate o serie de aplicaţii pentru crearea şi managementul conţinutului învăţării, precum şi instrumente online pentru realizarea şi publicarea cursurilor şi tutorialelor.
Cu o aparentă lipsă de consecvenţă, omul acesta este atât în "cârdăşie" cu sindicatele din învăţământ (toamna anului 2008) cât si împotriva "cârdăşiei" dintre sindicate şi ministrul educaţiei (iunie 2009). De fapt, este consecvent în ceea ce priveşte un singur lucru: dorinţa de a fi reales. Pentru aceasta, este în stare de orice! Cumplit (pentru România, adică pentru noi), dar adevărat!